vineri, 3 septembrie 2010

septembrie

lacrimi cad din când în când peste fotografia noastră
făcută într-o vară târzie de nişte necunoscuţi
într-un loc necunoscut
dar totuşi cu atâta poveste.

fotografia noastră , ruptă şi lipită de atâtea ori
pierdută printre lucruri inutile
mereu spunând alte poveşti
mă face să mă gândesc la tine
deşi nu vreau s-o recunosc.

dar ce rost mai are să neg
când noi am fost rupţi în mii de bucăţele
de mâinile astea rele.

6 comentarii:

  1. felicitari. ai reusit sa il faci pe serban sa scrie lucruri si mai frumoase decat pana acum

    RăspundețiȘtergere
  2. cred că amândoi am reuşit asta :)

    RăspundețiȘtergere
  3. nu stiu ce i-ai facut dar atunci cand te uiti la el realizezi ca e indragostit rau de tot:)

    RăspundețiȘtergere
  4. mi ar fi plăcut să pot vedea şi eu asta :)

    RăspundețiȘtergere
  5. un poem asa de toamna :D imi super place. >:D<

    RăspundețiȘtergere