vineri, 31 decembrie 2010

1.1.11.

omul iubit
este
exact
omul
care încă aşteaptă
duminica sau lunea

neaşteptarea zilei de marţi

apariţia
omului iubit
întârzie frustrant.

speranţa nu moare

omul iubit
urmareşte un film
între timp
ceva cu liza minnelli

asta da

euforie.

vreau anii ăia
să-i gust , să-i miros

să-i dansez
într-o
beţie de mişcări



îmi
cobor
privirea
până
cade
sublim.


o singură ţigară
şi
cred

rămân
peste noapte
merg
din cameră în cameră
uneori
vorbesc
strâmb gesturile
omului

categoric.

asta înseamnă


v e ş n i c i e


etern cuvânt


liza
a
rămas
în
plan
secund
sau
fecund

concentrez

atenţii fugitive.


“jimmy , hai
cu saxofonul ăla!”


strigă
un pian , cred.

parcă
ai vrea
dar
ţi-e nu-ştii-cum

la a doua sticlă
deja
e
mai
bine , zicem

acceptabilă situaţie
totuna.
mă întreb
dacă
mai vrei


mersi jimmy
eşti o bomboană
zise liza


beată
aparent conştientă de
lipsa
tocului drept.


rezonabil


madame , te rog
mai e un loc în
pat

îmi place

trag
cu ochiul

minţii.

sutiene , bikini
pe jos
pe sus
ce zici
jimmy
cineva s-a plictisit
sau invers?


un
mesaj nou
două mai vechi
şi o jumătate nici nu ştii


17.53
degete şi coate
amorţite


liza
mă caută

cu lumânarea


scuză-mă
am suflat
trebuie

refacem


lasă asta

jimmy , încă una!

luni, 27 decembrie 2010

vă zâmbesc fără țintă

ca și când nimic nu s-a întâmplat



ca și când
nici măcar nu știu de ce o fac

duminică, 26 decembrie 2010

Fetishval de poezie si proza live "Gratis"

Festival de poezie performativaexperimentala multimedia democratica. Anything and anybody goes: orice va trece prin cap si chiar ce nu va trece prin cap: poezie cu proza, cu muzica, cu dans, cu ras, cu ce vreti voi. Imaginati-va ce nu va puteti imagina! Im...aginati-va! Art for art’s sake. Art, for God’s sake! Poetry never hurt anybody. Romanul s-a nascut poet. N-avem nevoie de bani, avem poezie. Asteptam texte, poeti, regizori, artisti de orice fel, consumatori de poezie , glume si distractie, si public, mult public. Extra-super-mega-infra party dupa! Premii neasteptate si minciuni sfruntate. Va asteptam! Va iubim! Workshop pe 28 Decembrie, 2 pm ,Cafe D’Art , pentru participanti. www.artanucosta.blogspot.com sau pe facebook la festival gratis.

you,me.probably

transpui imagini
într-un bucurești
pierdut
prin stații gri, etern bolnave
pline de omuleți
neașteptat
înzăpeziți în probleme
de care reușești să te detașezi
stângaci.

aprind o țigară
suflu în mulțime , nu primesc
decât
un surâs cred

stăm pe o bancă
undeva
departe de tot
totul nedefinit al stărilor
ce uneori îmi
animează
așa zisa existență

lăsată într-o stație
etern uitată.

joi, 16 decembrie 2010

vorbă goală.

şi toată muzica asta e doar un zgomot exagerat
exagerând ca de fiecare dată în toate obsesiile mele
ce le caută cu disperare pe ale tale
ale tale toate.
totul sufletului tău îmi merge pe urme
mă hărţuieşte până la disperare
undeva pe străduţele inimilor noastre..
uneori îşi mai ia notiţe despre mine
despre degetele mele şi mai ales despre ochii
în care ziceai că te pierzi aşa uneori..
trăgeai de timp şi timpul de tine
timpul vulnerabil dintre noi
un timp tras de aţe vechi
cu o singură mână, cu un singur deget
şi un singur ochi
care clipeşte monoton
pe acorduri demente de jazz..
un jazz creat special pentru timpul ăsta
eternul timp dintre noi
rebel , absent şi deseori boem
ameţit de două, trei pahare de vorbă goală.

miercuri, 15 decembrie 2010

rămăşiţe.

tot ce mi-a mai rămas de la tine
e scrumiera plină până la refuz
şi o ţigară încă fumegând,
mirosul vag de tutun
şi urmele degetelor tale pe paharul de vin,
degete care mă iubeau cândva
şi care au lăsat atâtea semne.

luni, 13 decembrie 2010

îţi văd ca prin ceaţă ochii
ochi care mă fascinau atât de mult.
simt o durere violentă în stomac
şi constat că m-am îndrăgostit în chip bolnăvicios de tine.

aşa..uneori

aş vrea să nu mă mai opresc din scris..

degetele mele ar fi ocupate cu ceva
ar fi prizonierele unui creion ronţăit de sentimente
martorul cuvintelor pe care le fumez şi le mai schimb
din când în când..cu el.

obişnuiam să vrăjesc timpul aşa..