-

îmi imaginez că scriu ceva frumos.

zgomot surd

un zgomot surd mă mişcă din visare. mă ridic de pe scaunul pe care acum două zile te aşteptam la fel de tristă , făcându-mi planuri şi crezând în naivitatea mea că vor deveni realitate. tu deja ai intrat , pentru că uşa nu s-a mai închis de ultima oara când te-ai oprit pe aici. ai o mutră neobişnuită , dar nu încerc să aflu mai mult. nu schimbăm nici măcar o vorbă , nici măcar o banalitate sau un simplu salut. îţi aprinzi o ţigară şi te trânteşti nepăsător în pat. te distrezi scoţând cercuri de fum ce se pierd aiurea prin cameră , asemănător gândurilor noastre. nu îţi dau atenţie. îmbrac un pulover vechi şi mă opresc. mă întrebi lipsit de entuziasm dacă sunt gata şi îţi răspund cu un zâmbet simplu. te ridici brusc din pat şi mă îmbrăţisezi aşa cum n-ai mai făcut-o niciodată. îţi simt buzele dulci căutându-le pe ale mele şi mă las purtată de sentimentul ăsta pe care reuşim să-l păstram doar câteva clipe. de ce urăsc timpul atât de mult ? degetele mele le strâng febril pe ale tale şi pornim în căutarea vieţii.

sunt o pisică rătăcită.

alerg , clătinându-mă pe asfaltul lichid
cu tine undeva în buzunarul stâng
şi cu parfumul tău păstrat cu grijă de hainele mele
tresărind la fiecare lumină care îmi zgârie brutal chipul.
evit să privesc în jur
pentru că peste tot sunt numai pisici rătăcite
ce reuşesc să mă emoţioneze.

necuvinte.

cuvinte. cuvinte. cuvinte.
cât de mult am nevoie de ele acum.
de orice cuvânt , măcar un cuvânt.
am nevoie de cuvinte care să mă iubească
cuvinte care să iubească alte cuvinte
cuvinte de tot felul care să se ţină scai de mine
cuvinte simple şi total întâmplătoare
cuvinte pentru cuvântul ăsta care mi se tot repetă în cap
necuvinte.

*

de altfel mi se pare că astăzi toată lumea respiră fericire
iar eu sunt prea obosită să mai agit sentimente contradictorii.

senzaţie

trebuie să umplu golul ăsta cu ceva
am adus păsări şi pisici cenuşii să îţi ţină locul
mă înnebuneşte singurătatea patului gol în care mă culc
pernele îmi plâng de milă
şi risc în fiecare seară să mă înnec în lacrimile lor
cearceaful, nici el nu mă mai iubeşte
se strânge , se trage în jos şi se ascunde sub pat
patul mă priveşte curios şi nu înţelege
toţi sunt martorii dramei mele.
nici măcar pisicile cenuşii nu ştiu ce să mai miorlăie
totul e gri , iar păsările şi-au luat demult zborul.

îmi place să

îmi place să mă surprind gândindu-mă la tine
la cât de mult nu mă iubeşti
şi la cât de puţin vreau să conştientizez asta.

îmi place să ştiu că faci acelaşi lucru
dar totuşi ştiu că nu o faci
evit să mă mai mint singură , dar nu reuşesc.

şi parcă îmi convine.

ajungând la concluzii de genul

singură cu tine
ajungând la concluzii de genul că mi-ar fi mai bine fără tine
ştii..defapt, mi-ar fi totuna
şi aştept să mă ataci , să mă contrazici, să-mi demonstrezi că n-am dreptate
să te agiţi şi tu puţin
măcar de data asta.
dar se pare că cer prea mult
şi mă resemnez.

oricum tu nu vei citi niciodată aceste rânduri
iar dacă o vei face , nu vei schiţa nimic
niciun gest , nimic de comentat, nimic de adăugat

dar de ce toate astea , nu ştiu.

tribute to rain.

plouă şi îmi place.

e singurul moment în care mă simt bine cu adevărat
singurul moment în care nu pretind că sunt bine , deşi numai bine nu îmi este
singurul moment în care mă regăsesc şi mă înţeleg
singurul moment în care mă opresc din tot – din gânduri aiurea şi fără sfârşit
singurul moment în care vreau ca timpul să se oprească.

şi desigur , nu singurul moment în care simt că nu mai am nevoie de tine
căci dacă ai fi acum , aici
probabil ai strica totul.

mi-aş dori ca ploaia să fie eternă
şi să mă amuz cum pierzi în faţa ei.

alt gând.

o lumină albastră îţi invadează chipul
e înţepătoare , dureroasă , tristă
îţi înneacă trăsăturile
iar expresiile feţei rămân doar nişte expresii.
spuneai că ţi se datorează ţie
pentru că nu ai ştiut să mă iubeşti.

nu te contrazic.

acum îşi schimbă culoarea
şi parcă ai uitat ce-mi spuneai mai devreme..