lacrimi cad din când în când peste fotografia noastră
făcută într-o vară târzie de nişte necunoscuţi
într-un loc necunoscut
dar totuşi cu atâta poveste.
fotografia noastră , ruptă şi lipită de atâtea ori
pierdută printre lucruri inutile
mereu spunând alte poveşti
mă face să mă gândesc la tine
deşi nu vreau s-o recunosc.
dar ce rost mai are să neg
când noi am fost rupţi în mii de bucăţele
de mâinile astea rele.
felicitari. ai reusit sa il faci pe serban sa scrie lucruri si mai frumoase decat pana acum
RăspundețiȘtergerecred că amândoi am reuşit asta :)
RăspundețiȘtergerenu stiu ce i-ai facut dar atunci cand te uiti la el realizezi ca e indragostit rau de tot:)
RăspundețiȘtergeremi ar fi plăcut să pot vedea şi eu asta :)
RăspundețiȘtergereun poem asa de toamna :D imi super place. >:D<
RăspundețiȘtergerescris vara :)) mersi!
RăspundețiȘtergere