dorinţe

vreau să îţi omor conştiinţa
să suflu peste urmele rămase
să se piardă asemenea vântului
ce ieri ne mângâia visele
pe care presupun că le-am avut cândva.

vreau măcăr o secundă de tăcere.

amestec de priviri absente

şi ştii şi tu probabil cum se simte
un roi de fluturi negri şi morbizi
ce se-nvârtesc haotic pe unde apucă
şi-apoi se pierd timid în nicăieri
devenind victime colaterale
ale nebuniei lente dintre noi.

eşti doar o ambiguitate şi un paradox
dement , răzleţ sau poate
o fuziune psihedelica de emoţii absente
ce-mi schimbă neîncetat
ignorantele iluzii.

exteriorul nostru interior
devine o idee patetică
căci eu , tu , poate că şi ei
vom distruge atent totul.

percepţii obscure , gânduri bolnăvicioase
senzaţii nedefinite , nemotivate motivaţii
îmi pătrund brutal în spirit
ciocnindu-se raţional
de gândurile tale suprimate.

aş vrea şi-o explicaţie banală
o dualitate absolută
cu un scop precis dar imprecis
o somnolenţă veşnică de stări
un rămas bun spus cu jumătate de gând
şi-o ultimă strigare mută.

hai să ne multiplicăm emoţiile
în mii de echilibre şubrede
să o facem pentru cuvinte şi idei
pe teme clare despre neclaritate
într-un logic proces ilogic.

sfârşit de ceva

pentru că nici eu nu mai ştiu ce şi cum
pentru că nu probabil nu contează oricum
şi pentru că probabil sunt doar nişte gânduri în plus.

treceau în fiecare dimineaţă
pe strada mea un pic necunoscută
colecţionari de zâmbete , săruturi
lovindu-se mereu de aceleaşi refuzuri..

concluzii

mă deprimă oamenii fericiţi

nu mă mai satur să-mi repet

prinşi în fericirea lor stupidă , de cele mai multe ori falsă

fiind prea fericiţi pentru a-şi mai aminti şi de ceilalţi

trăind în fericirea lor

până când ajung ca mine , ca tine , ca noi

ajung la fel de trişti

şi încep să gândească aceleaşi chestii aberante

şi să-şi aştepte goliţi de orice rândul la fericire.

septembrie

lacrimi cad din când în când peste fotografia noastră
făcută într-o vară târzie de nişte necunoscuţi
într-un loc necunoscut
dar totuşi cu atâta poveste.

fotografia noastră , ruptă şi lipită de atâtea ori
pierdută printre lucruri inutile
mereu spunând alte poveşti
mă face să mă gândesc la tine
deşi nu vreau s-o recunosc.

dar ce rost mai are să neg
când noi am fost rupţi în mii de bucăţele
de mâinile astea rele.